indicativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. indicatif, lat. indicativus)
Etimologie: (fr. indicatif, lat. indicativus)
1. adj. care indică, face cunoscut.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o acțiune reală.
3. s. n. denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc.
4. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii.
5. ~ de apel = apelativ convențional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic.